Brigada Rutieră a Capitalei anunță că joi circulația în zona Pieței Victoria, acolo unde are loc un protest al sindicaliștilor Confederaţiei Operatorilor și Transportatorilor din România (COTAR), va fi restricționată în intervalul orar 06.30-15.00.
Astfel, vor fi instituite următoarele restricţii de circulaţie:
– începând cu ora 06.30, se va restricţiona traficul rutier pe Şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv Şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere (zona central – mediană, gradual, în funcţie de sosirea participanţilor), permiţându-se circulaţia pe ambele sensuri ale Str. Arh. Ion Mincu;
– la nevoie, se va restricţiona traficul şi pe Str. Paris și breteaua care leagă Bd. Iancu de Hunedoara de Piaţa Victoriei;
– începând cu ora 06.30, circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens, în fața Guvernului României, între Bd. Aviatorilor şi Cal. Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu, asigurându-se circulaţia pe Cal.Victoriei, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzeşti şi Bd. Lascăr Catargiu.
Polițiștii recomandă ca rute alternative Bd. Aviatorilor – Bd. Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – Șos. București-Ploiești și Bd. Ion Mihalache – Bd. Mareşal Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Montreal – Șos. București-Ploiești.
Confederația transportatorilor COTAR a anunțat că nu renunță la protestul anunțat pentru joi, când și-a propus să iasă în stradă cu 5.000 de mașini. „Până când nu vedem în vigoare OUG promis , cu eliminarea sintagmei „în mod repetat” , cu trecerea activitatii de” rent a car” la Ministerul Transporturilor , nu renunțăm la programul de proteste anunțat”, a precizat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.
COTAR cere Guvernului să rezolve cu celeritate această situație și să excludă falșii transportatori de pe drumurile României, așa cum sunt excluși falșii medici, falșii preoți sau falșii avocați, deoarece cei care practică pirateria în transporturi, fără licență și fără autorizație, nu sunt altceva decât falși transportatori de persoane.